Dimineți ploioase

Se pare că vremea ploioasă nu mai vrea să plece de la noi. E prezentă de câteva zile bune ; plouă fără oprire și asta parcă mă întristează! Toamna se transformă în iarnă mult prea curând , iar picăturile de ploaie sunt atât de reci încât am impresia ca nu mai e mult și se vor transforma în fugi albi de zăpadă. Încă sper să vină o vreme mai frumoasă , care să ne dezghețe după atâtea zile mohorâte de ploi reci.
Diminețile devin tot mai grele și obositoare mai ales când vine vorba de școală, iar acum cu toată ploaia care ne-a invadat, parcă trezitul e din ce în ce mai anevoios. Când aud ceasul sunând , nu îmi doresc decât să stau sub patură la căldură și să visez în continuare, dar cum asta nu se poate trebuie să mă dau jos din pat și să înfrunt încă o dată realitatea cu zâmbetul pe buze, chiar dacă frigul îmi cam taie din elan.
Aștept să apară soarele, cu speranța că nu va încălzii doar pământul ci și sufletele oamenilor, care din câte observ devin tot mai nemiloase și reci. În drumul meu spre școală întâlnesc atât oameni cât și animale, mai exact câini ; privind în jur realizez cu mirare că zâmbetul meu nu se datorează oamenilor care trec parcă, ca niște roboți pe lângă mine. Zâmbetul meu e un răspuns către câinii care trec și lasă în urmă un strop de bunătate; acea fericire care se citește în ochii lor e atât de reală și molipsitoare.
Tocmai ei, care ar trebui să fie triști și dezamăgiți de felul în care oamenii îi tratează; ei care în fiecare zi îndură frigul și foamea ; tocmai ei ne dau lecții de viață foarte importante , doar prin bunătatea pe care o emană. Aceste animale care aparent nu au nicio grijă, au cele mai multe motive de tristețe, nu noi. Ele au adevărate motive; noi știm doar să ne plângem, iar uneori cred că de fapt ne plângem pentru că avem prea multe; prea multe lucruri minunate în jurul nostru pe care suntem prea ocupați să le vedem.
Noi nu mai știm să ne bucurăm de lucrurile cu adevărat importante , și anume fericirea, dragostea, familia și toți cei care ne înconjoară. Am uitat complet de toate acestea în favoarea celor materiale. Nu mai știm să trăim clipa, pentru că ne gândim la problemele de mâine .
Unul dintre motivele pentru care apreciez atât de mult animalele, e faptul că ele sunt fericite chiar dacă nu au prea multe motive . Ele știu să aprecieze lucrurile mărunte ; pentru ele e suficientă o bucată de pâine , iar noi nici măcar cu atât nu suntem în stare să contribuim la fericirea lor.
Încearcă să te bucuri de simplitatea vieții, pentru că oferă sentimente unice.

20131002-190310.jpg

Advertisements

Identitate dublă

Cu siguranță fiecare a întâlnit măcar o dată în viață persoane false , cu două fețe sau cum îmi place mie să le spun persoane cu dublă identitate. Poate vă întrebați de ce identitate? Ei bine, pentru că unii indivizi se schimbă atât de mult în doar câteva clipe, încât uneori mi se pare că persoana din fața mea devine cu totul și cu totul altcineva , devine un străin pe care încep să îl descopăr puțin câte puțin.
Nu am putut niciodată să înțeleg persoanele care se comportă într-un fel în prezența unor anumite grupuri , iar când își schimbă anturajul , odată cu el își schimbă și atitudinea într-o măsură cât se poate de mare. Cred că această incapacitate de înțelegere vine din faptul că sunt genul de persoană sinceră căreia îi place să spună lucrurilor pe nume, atât de sinceră încât această însușire tot mai greu întâlnită, începe să devină un defect pentru cei care se simt vizați. De ce? Simplu , pentru că nu suportă adevărul, iar eu se pare că nu sunt făcută pentru a juca teatru și fără să vreau îi fac să își arate adevărata identitate. Decât să te prefaci față de o persoană mai bine adopți o atitudine indiferentă , pentru că așa nimeni nu are nimic de pierdut sau de câștigat. Și până la urmă ce ai putea să câștigi? O persoană falsă care să își petreacă tot timpul jucând teatru? Prefer să nu câștig nimic, sunt mult mai bine și fără acest ” minunat ” premiu.
Sunt conștientă că până și această falsitate e un talent care trebuie exersat din greu pentru a dobândi experiență ; experiență pe care mulți o au din naștere fără a face prea mare efort. Pentru majoritatea persoanelor să fi fals a devenit ceva normal, un lucru desprins din viața de zi cu zi fără să mai fie ceva ieșit din comun. Uneori am impresia că eu devin o ” ciudată ” într-o lume care spre surprinderea mea devine normală în ochii oamenilor prin lucruri cât se poate de anormale.
Mă dezamăgesc oamenii pe care îi cunosc de mult timp și cu toate astea parcă nu îi cunosc deloc. Se schimbă mai ceva ca vremea fără ca măcar să îți dea timp să poți realiza acest lucru. Urăsc să o spun, dar lumea în care trăim devine din ce în ce mai falsă, decât aș fi putut să îmi imaginez vreodată . Rămân însă cu ceva bun din asta și anume cu optimismul ca sunt o ” ciudată ” sinceră acolo unde toți cei ” normali ” sunt falși.

20130731-163332.jpg

Deasupra norilor

Întotdeauna mi-am dorit să pot zbura atât de sus încât să ating norii , însă cum asta nu este posibil mă mulțumesc doar să îi privesc de pe pământ , în timp ce stau întinsă pe spate observând diferitele forme pe care le au sau felul în care se mișcă. Toate acestea mă fac să îmi imaginez că mă aflu așa de aproape de ei încât îi pot atinge, deși realitatea e cu totul alta .
Mă fascinează norii pentru că par atât de pufoși și de neatins , încât atunci când îi privesc intru fără să vreau într-o stare de visare , din care cu greu mai pot ieșii. Îmi place enorm să stau pe spate și să îmi încânt privirea cu micuțele ” ghemotoace de vată ” care parcă își au propriul joc de miscări , iar dacă reușești să intri in acest dans himnotizant, imaginația depășește toate barierele, în timp ce în mintea ta diferite secvențe se derulează ca într-un șir fără sfârșit ce duce spre infinit.
Când mă gândesc la păsările ce nu au nevoie de vise pentru a ajunge deasupra norilor, realizez ce norocoase sunt să aibă la fiecare zbor această priveliște minunată și privilegiul de a trece prin nori de parcă aceștia nici nu ar fi în calea lor. Ciudat e cum toată această activitate aparent banală pentru ele, se petrece chiar sub privirile noastre pline de dorință , dar și de regret.
Cu cât mă gândesc mai mult la lucrurile imposibile, realizez că defapt nu sunt chiar atât de greu de atins precum par. Să zbori pare imposibil , însă atunci când meditezi asupra modurilor de a zbura , parcă totul se schimbă și prinde o altă înfățișare, mai puțin dezamăgitoare. Și noi putem zbura, dar nu cum zboară păsările ci cu gândul care te poate duce oriunde îți dorești, chiar și în cele mai fanteziste locuri pentru că totul ține de noi și de puterea noastră de imaginație.
Poți fii oricând deasupra norilor , iar tot ce trebuie să faci pentru a ajunge acolo e să închizi ochii și să te lași purtat de gândurile cele mai imposibile spre o nouă lume mai interesantă și mai fascinantă , și anume lumea viselor.
Nu uita că noi suntem creatori propriului destin, atât în lumea reală cât și în cea imaginară. Totul depinde doar de noi, nimic nu e imposibil atâta timp cât există visele . Noi suntem cei ce alegem drumul pe care dorim să mergem.

20130715-170042.jpg

Gânduri printre rânduri

Nu sunt puține momentele în care gândurile , fie ele pozitive sau negative , îmi invadează pur și simplu mintea și mă îndeamnă să uit de realitate începând o călătorie fără sfârșit prin lumea viselor. Deși mi se pare cât se poate de ciudat, se întâmplă să îmi zboare gândul la anumite momente trăite sau pe cale să se întâmple și fără să îmi dau seama ajung la un punct în care realizez că dintr-un gând micuț, aparent nesemnificativ se poate naște o adevărată poveste demnă de un roman ce este de fapt doar un rod al gândurilor noastre aflându-se numai și numai în mintea noastră.
Poate nu sunt singura, dar în majoritatea cazurilor, realitatea îmi lasă un gust mult prea amar pentru a mai putea fi îndulcit de visele ce se nasc și într-un târziu mor în mintea noastră. Atunci când nu găsești niciun corespondent al fanteziilor în viața reală , devine tot mai greu să menții un vis pe linia de plutire ; fără motive nu ai de ce să păstrezi în amintire lucruri care te pot răni într-un târziu.
Sunt om și din acest motiv sunt momente în care pur și simplu nu îmi pot controla gândurile ; hoinăresc peste tot fără să ceară permisiunea nimănui , sunt independente la fel cum și noi ne dorim să fim. Oricât de mult am încerca să le oprim din aceste călătorii fără sfârșit , nu putem face nimic, nimic care să le pună la punct ; când ele încep să își facă de cap, totul din jurul meu dispare fără să realizez acest lucru, iar în locul tuturor lucrurilor ce mă înconjoară încep să se proiecteze tot felul de imagini care mai de care mai fanteziste și așa se formează un scurtmetraj creat de o imaginatie mult prea ciudată.
Atunci când realizez cât de ciudate sunt gândurile create de mintea mea, mă simt norocoasă că nimeni nu poate ști ce e în capul meu. Gândul ne poate duce oriunde ne dorim, însă cu riscul de a primii o lovitură puternică când începi să îți dai seama că ești în același loc, iar în față ai aceași realitate descurajatoare ce te face ușor , ușor să te refugiezi în visele și găndurile tale , gândind pozitiv și privind spre viitor zâmbind pentru că nimic nu e imposibil oricât de dificil ar părea. Când rămâi doar tu și gândurile tale totul pare mic și nesemnificativ în comparație cu mareția ce se crează în mintea ta.

20130705-124159.jpg

Între rațiune și simțire

” Iubirea” este un cuvânt aparent simplu , dar care exprimă de fapt un infinit de sentimente, unul mai special decât altul, iar fiecare oferit în mod distinct de fiecare persoană în parte. Orice om încearcă în felul său propriu să găsească o explicație cât mai bună pentru acest simțământ și fiecare dintre ei ajunge să raporteze această iubire la experiența de viață acumulată până în prezent.
Dacă ar fi să ne gândim la istoria dragostei am realiza destul de ușor că aceasta a fost de fapt dintotdeauna , încă de la crearea omului, de când Dumnezeu a pus acest sentiment minunat în ființa pe care a făcut-o din toată inima Lui și căreia a reușit să îi ierte atât de multe greșeli, iar în schimbul acestor dezamăgiri pe care omul i le-a adus Creatorului său, a primit iubire infinită și necondiționată. Această dragoste , oarecum greu de înțeles ar trebui să fie un exemplu pentru noi în viață; avem obligația ca măcar o mică parte din ceea ce ne-a fost oferit să împartășim și noi la rândul nostru, tuturor celor ce ne înconjoară.
Există o lege a universului prin care nu poți pretinde ceva ce tu nu ai oferit niciodată. După cum probabil mulți am observat deja, cu această lege se conformează și iubirea. Odată ce nu ești capabil să o oferi, nu poți avea pretenția să primești un asemenea simțământ pe neașteptate de la persoana dorită . Dacă ne uităm cu atenție în jurul nostru putem observa această stare de afecțiune reflectată în tot felul de lucruri aparent neînsemnate : în priviri, în atingeri, în cuvinte, în gesturi simple, dar totuși care exprimă o mulțime de senzații. Fără să ne dăm seama respirăm iubire, pentru că am fost creați din dragoste infinită; dragoste ce niciodată nu vom putea oferi în același fel cuiva, din cauză că nu vom înțelege niciodată acest sentiment pe deplin.
Nu poate exista o definiție exactă a acestei iubiri pentru că fiecare privește în mod diferit dragostea; e ceva ce se simte și nu necesită explicații. Însă omul niciodată nu se mulțumește doar cu prezentul care implică și momentul; el începe să caute cuvinte pe care nu le va găsi niciodată, cuvinte ce se află doar în interiorul fiecăruia și nu pot fi așternute pe hârtie ca pe o poezie .
Trăiește acest sentiment fără să mai cauți explicații pentru tot ceea ce te înconjoară. Fii fericit că există ceva atât de puternic și incredibil ca dragostea și nu te mai întrista pentru lucruri minore care nici nu ar trebui luate în seamă.

20130620-144409.jpg

Fereastra către infinit

Cum ar fi dacă am avea o fereastră pe care atunci când o deschizi, în loc să vezi un peisaj normal cu care erai obișnuit în fiecare dimineață în care o desfăceai pentru a lua o gură de aer curat, ar apărea o lume cu totul și cu totul nouă; o lume exact ca cea în care trăiești numai că total schimbată, cu oameni cunoscuți care au un comportament opus de cel cu care erai obișnuit până în prezent.
Dacă stau bine și mă gândesc uneori chiar mi-aș dori o astfel de fereastră, însă nu permanent ci doar pentru o zi sau două, iar în cazul în care cineva m-ar întreba de ce aș prefera o un asemenea lucru, nu aș sta mult pe gânduri pentru că răspunsul meu ar fi foarte clar și destul de simplu de înțeles : pentru că îmi plac provocările și pentru că în permanență îmi place să încerc lucruri noi pe care probabil nu voi mai avea ocazia să le probez.
Cred că există și unele beneficii dacă ar fi posibil să ne procurăm o astfel de ” fereastră ” , iar acestea nu ar fi deloc neglijabile. Văzând lumea în care trăiesc în acest moment , într-un fel diferit , poate aș reuși să înțeleg de ce sunt atât de fericită și care sunt lucrurile mărunte ce îmi luminează viața în fiecare zi, fără ca eu să realizez acest lucru. Atunci când ai în față două lumi total opuse, începi să observi mai bine lucrurile negative care ar trebui schimbate, cât și cele pozitive și frumoase pe care ar trebui să le apreciem și să le acordăm o importanță mai mare decât am făcut-o până în prezent.
Ca orice om, avem tendința în viață să privim întotdeauna partea goală a paharului , uitând de bucuriile care ne apar în cale la fiecare pas și devenind indiferenți în fața acestor momente tot mai rar întâlnite. Deși nu realizăm , în cele mai frecvente cazuri punem răul înaintea binelui fără să ne gândim la lucrurile minunate care ne înconjoară, de cele mai multe ori fără ca noi să observăm acest lucru. Fericirea o sesizăm doar în momentul când aceasta lipsește , pentru că atunci când este atât de prezentă în viața noastră, tindem să privim spre necazurile care par mai numeroase și mai dificile decât sunt cu adevărat .
Consider că toți avem nevoie uneori de o escapadă prin această ” fereastră ” pentru a putea aprecia mai mult viața și tot ce ne oferă ea, fără să ne plângem la fiecare pas de greutățile care se ivesc și care sunt mai ușor de trecut atunci când începem să privim partea bună a lucrurilor.

20130615-224314.jpg

Tainele trecutului

Orice om are un trecut mai mult sau mai puțin plăcut, un prezent de care e dator să îi mulțumească lui Dumnezeu și un viitor care speră să fie așa cum multe persoane își doresc , adică strălucit și fără piedici sau dezamăgiri. Din nefericire nu toate lucrurile ies așa cum ne dorim noi, însă întotdeauna trebuie să gândim pozitiv și să ne punem ținte înalte pe care să încercăm cu toate forțele noastre și fără încetare cu siguranța că le putem atinge.
Viitorul este ceva la care visăm și ne închipuim tot felul de lucruri frumoase care au legătură cu el, însă trecutul este cu totul și cu totul altceva. În legătură cu trecutul putem avea doar două sentimente : de nostalgie și de neputință sau dezamăgire , dar oricare ar fi starea pe care ne-o produce acest trecut, un lucru este sigur și anume faptul că nu îl putem schimba, oricât de mult ne-am dori acest lucru. Trecutul nu înseamnă numai deziluzie, ci înseamnă și amintiri frumoase , legate de oameni dragi sufletului nostru , oameni care probabil pe parcurs au dispărut din viața noastră , dar pe care i-am vrea înapoi cu orice preț , numai ca totul să fie așa cum era cândva fără să realizăm că defapt această dorință este imposibil de realizat.
Când vine vorba de probleme și de oamenii care cu ceva timp în urmă au fost cauzele unor decepții destul de neplăcute, ne e greu să ne întoarcem în trecut sau măcar să ne gândim la el. În momentele când aceste amintiri mai puțin plăcute ne revin în minte ne-am dori doar să ne trăim prezentul, uitând complet că a existat un trecut care deși din unele puncte de vedere frumos și nostalgic , are și unele părți dezagreabile pe care am tinde să le ștergem din minte cu buretele , ca și cum toate aceste neplăceri ar fi scrise pe o tablă și cu o ușurință ieșită din comun, am putea să le eliminăm fără să le mai permitem vreodată accesul în mintea noastră mult prea ocupată de lucruri inutile din toate punctele de vedere.
Majoritatea persoanelor au avut măcar o dată în viață acest sentiment de neputință când vine vorba de trecutul obscur din viața lor, însă oricât de mult am căuta nu există nicio rezolvare care să vizeze schimbarea sau elidarea acestei părți mai puțin plăcute din viața noastră plină de neprevăzut. Nu ne rămâne decât să încercăm să ne acceptăm trecutul așa cum este el și să trăim cu speranța că acesta nu va fi un impediment în fața fericirii noastre viitoare.

20130610-210004.jpg