Simplitatea

Întotdeauna am fost de părere că simplitatea este de fapt cel mai sofisticat lucru. De ce? Pentru că nu multe persoane sunt așa de norocoase încât să o aibă, iar alții deși posedă această calitate specială nu sunt capabili să o aprecieze la adevărata valoare.
Atunci când încep să vorbesc despre simplitate nu mă refer doar la îmbrăcăminte sau machiaj , ci mă refer la tot ceea ce mă înconjoară ; putem vedea simplitatea în orice lucru, oricât de neînsemnat ar părea , iar din acest motiv toate lucrurile simple, pentru mine se dovedesc a fi și cele mai frumoase. Sunt atât de multe lucruri în viața noastră, care doar prin faptul că există ne fac zilele mai speciale și mai fericite. De cele mai multe ori ajung să apreciez persoane pe care nu le-am mai văzut niciodată și pe care le observ trecând pe lângă mine pe stradă, din cauza felului simplu dar de bun-gust prin care se îmbracă și prin atitudinea ce reflectă o educație foarte bună .
Am ajuns la concluzia că simplu nu înseamnă neaparat și comun, ci înseamnă să fii original în cel mai dezinvolt mod cu putință, fără să încerci să pari altcineva. Fiecare dintre noi avem în interior o fărâmă de simplitate,însă ne încăpățânăm să facem lucrurile să pară cât mai complicate cu putință. Spre exemplu ; un simplu zâmbet oferit unei persoane care are nevoie de el într-un moment delicat al vieții, îi poate schimba complet starea de spirit într-un mod neașteptat, sau o simplă vorbă bună poate face minuni fără ca noi să ne dăm seama de acest lucru, sau chiar un simplu ajutor acordat unei persoane aflată în dificultate îi poate transforma ziua care aparent fusese cât se poate de rea într-o zi mai bună și mai frumoasă. Când vezi câte lucruri se pot schimba doar făcând aceste micuțe gesturi, aparent nesemnificative , ajungi să crezi că ” a fi simplu ” e cea mai bună decizie pe care o poți lua. Deși pare destul de banal, pe parcurs începi să îți dai seama că a încerca să fii simplu e un lucru mai complicat decât ai putea crede vreodată și fără îndoială un lucru mai special decât multe altele.
Totul stă în puterea noastră de a privi simplitatea . Nu vei putea niciodată aprecia această calitate greu de găsit , decât atunci când vei realiza defapt în ce constă ea și cât de rar întâlnită este aceasta.
E simplu să te complici , dar e mult mai complicat să fii simplu.

20130605-205728.jpg

3 thoughts on “Simplitatea

  1. Chiar azi mi se facuse un dor necontrolat de simplitate. Simplitate in forma ei cea mai pura. Am gasit-o in cele 10 minute petrecute pe un hol aglomerat, rezemata de o masa lemnoasa. Printre atatea elemente dinamice, am reusit sa fiu statica. Pentru 10 minute am reusit sa ma opresc din haos. Atat de bine a fost! Zambesc 🙂

    Imi plac cuvintele tale; voi lectura cu interes si viitoarele articole.

  2. Simplitate inseamna firesc, simplu:felul tau de ai fi si de a te reprezenta dtpdv. Pentru mine simplitatea nu este deloc complicata ci este cel mai…simplu si firesc lucru…pt. ca sunt eu insami. 🙂

Leave a comment